vineri, 8 ianuarie 2010
Web : Ce înseamnă umbra - George G. Constandache
11:15:00 a.m. | 
Publicat de
Coffee |
Umbria a însemnat “ţinutul umbrelor”.
Umbria este cuvânt umbric , vechi dialect
al triburilor din Italia Centrală .
(M.Vinereanu,Dicţionar Etimologic, 2008)
Sensuri ale umbrelor .
Consistenţele umbrei .
Cuvântul umbră are înţelesuri fizice , chiar geometrice (în desenul tehnic şi artistic), dar şi morale , valorice (a umbri pe cineva / a eclipsa sau a ţine sub obroc/ a reţine ). Montaigne scria că nu este raţional să creşti copilul sub pulpana părintească. Iar Brâncuşi l-a părăsit pe Rodin, unde a ucenicit o vreme , pentru că la umbra marilor copaci rămân doar puieţii. Se spune că cineva este fără pată sau umbră dacă e corect sau pur, desăvârşit. Nu este fair-play să acţionezi din umbră sau pe furiş , contând pe efectul surpriză.
A adumbri (din latină : adumbrare ) , ca verb tranzitiv înseamnă a face umbră, a umbri. Dar ca verb reflexiv înseamnă a se aşeza la umbră, a se adăposti.
În limba noastră , cuvântul „umbră” are numeroase şi variate înţelesuri . Vom aminti numai câteva . Astfel, înseamnă porţiune de spaţiu întunecoasă (mai răcoroasă ) unde nu ajung direct razele de lumină. Pentru Platon, cunoaşterea este umbra adevărului, cunoştinţele sunt copii imperfecte ale Ideilor , oamenii sunt ca prizonieri în peştera simţurilor... Alt înţeles pentru umbră este zonă de obscuritate sau pată întunecată. Umbra este implicată în reprezentarea mitului genezei picturii (din Pliniu cel Bătrân, XXXV, 43) ilustrat de Vasari în pictura murală a vilei sale din Florenţa , cu o modificare. Pliniu spune că o fată din Corint a trasat pe perete conturul iubitului care părăsea cetatea, în timp ce în fresca lui Vasari un bărbat tratează conturul propriei umbre (umbra echivala uneori cu oglinda). Alt exemplu , o lucrare de Andy Warhol, în care chipul lui văzut din faţă este îngust şi plasat la marginea imaginii pătrate , majoritatea spaţiului fiind ocupat de umbra sa care desenează profilul .
Inefabilitatea / fragilitatea şi evidenta „inutilitate” sunt prezentate în expresiile : a se teme şi de umbra sa (fricosul) sau a face umbră pământului degeaba (pierde – vară) . După cum credea Montaigne , ”Mormintele slujesc la păstrarea trupurilor, gloria la păstrarea numelui”. Umbra nu este neglijabilă , se arată în romanul „Minunata istorie a lui Peter Schlemihl” , scrisă în germană în 1814 de Adalbert von Chamisso . Un aristocrat francez fugind de Revoluţie îşi vinde umbra diavolului , şi este atât de handicapat social în absenţa umbrei, încât diavolul îi propune să-i dea umbra înapoi în schimbul sufletului.
În limba latină , pentru substantivul „umbră” există echivalentul umbra (ae), iar pentru umbrelă avem umbella (ae) sau umbracula(ae). Dar pentru verbul a umbri se foloseşte opacare, obumbrare sau umbra operire, iar pentru umbros există inumbratus ( -a-um) sau umbrosus, umbrifer (-a-um), totodată cu arborobus obiectus (-a).
După cum scria Nicolae Iorga : „Umbra cuiva o poţi atinge uşor, dar n-o poţi răni”. Grecii aduceau jertfele morţilor la ora amiezii , ora fără umbră .
Umbra este, pe de-o parte, ceea ce se opune luminii , iar pe de alta , însăşi imaginea lucrurilor trecătoare , ireale şi schimbătoare . Într-un mare număr de graiuri indiene din America de Sud , acelaşi cuvânt înseamnă umbră , imagine, suflet .
În italiană se spune ombra pentru umbră, iar pentru umbrelă se spune ombrello...
În spaniolă , pentru umbră se foloseşte sombra, de unde a derivat sombrero (pălărie).
În franceză , există ombre pentru întuneric , aparenţă, dar şi pretext, adăpost, protecţie. Figurat se foloseşte pentru fantomă. A derivat pe ombrelle adică umbrelă de soare.
În polonă se spune cien pentru umbră, iar la umbrelă se spune parasolka. Pentru a umbri se foloseşte cuvântul ocieniac sau zaciemniac.
În greceşte există pentru umbră cuvântul „skia” (sigma, kappa, iota, alfa).
În germană pentru umbră există schatten, iar a umbri se spune beschatten sau verdunkeln (a camufla) . Lucian Blaga previne asupra posibilităţii de multiplicare indefinită a semnificaţiilor pentru termeni , care nu sunt decât acoperământ pentru gânduri , sentimente , păreri : „Ce e sub veşmânt e încă tot veşmânt „. (Povestea aforismelor , 2004, p.16)
În limba engleză , există shade (umbră plăcută, răcoritoare) , dar şi pentru urmă , nuanţă. Apoi shadow (umbra cuiva) sau alteori, fantomă. Există dark (ness) pentru întuneric , apoi gloom şi night (noapte). Înrudit, jail/ gaol este pentru închisoare.
Iată opinia lui Nicolae Iorga : „ Cei mai mulţi dişmani văd în tine o umbră strâmbă şi se luptă cu dânsa”. Parcă s-a inspirat de la impresionişti. Amintim de umbra colorată a impresioniştilor , de umbra aruncată de obiecte absente din tablouri şi de umbra incorectă după legile perspectivei , într-un efort de a sugera spontaneitatea şi mişcarea . Coţofana pe gard are coada la dreapta, iar umbra o are la stânga sau trei picioare ale unui scaun au umbre în aceeaşi direcţie , în timp ce al patrulea nu.
Într-adevăr, se poate spune cu îndreptăţire că numai „limbajul ne redă realitatea. Restul este reprezentare mută sau inarticulată. În acest fel, logica acţionează asupra esteticii , conceptul asupra expresiei sau asupra vorbirii, dar nu asupra percepţiei brute” (Titus Mocanu, articolul M.de Unamuno în Dicţionar de estetică generală, 1972 , Ed. pol. )
Ambra este o substanţă ceroasă, brună-cenuşie , cu miros de mosc, formată în intestin de caşalot şi folosită în parfumerie. Se mai numeşte chihlimbar cenuşiu spre deosebire de chihlimbarul (succin) care e denumit ambră galbenă (ca mierea sau ceara de albine). Aceasta din urmă este o răşină fosilă din lemnul de pin , poate fi şi brun – roşu sau verde negru , se foloseşte în diverse podoabe.
Numesc consistenţe , pentru a evidenţia faptul că umbra nu este total evanescentă, acele coincidenţe sau ecouri, simple interacţiuni sau efecte ale fenomenelor de limbă , gândire sau cultură.
Orice umbră este o „realitate” derivată sau secundă, fiind fără autonomie săi întrucâtva dependentă, chiar dublu dependentă (de umbrit şi de umbritor). Aşa cum soarele , când este acoperit de nori, slăbeşte în puterea de a produce umbre , tot astfel umbra se retrage dacă obiectele ce o provoacă (obstacole) sunt înlăturate din lumina soarelui. La fel cum într-un Hai-ku clasic ni se arată cum : „Seara,
norii odihnesc gâtul
la privitul lunii” .
Poezia apare din felul aparte cum se luminează şi îşi dau umbre oamenii, chiar umbre în culori. Iată cum vede lucrurile însuşi poetul.
Mândru chipul tău
a apărut prima oară
în mototolita mea viaţă,aşa
am înţeles cât eram de sărac.
Apoi, cu încetul,lumina
lui specială purtată pe
arbori, pe râuri,pe mare
a însemnat debutul vieţii în culori,
despre care încă nu ştiam nimic .
Şi sunt speriat, mi-e teamă
că răsăritul se va sfârşi,
că minunile,
lacrimile şi bucuria se
vor sfârşi.
Teama mea –iubirea mea-
O hrănesc pe cea de nehrănit ,
Teama mă învăluie .
Ştiu că minutele acestea sunt scurte
şi că toate culorile din ochii mei vor dispărea
când chipul tău va apune.
„CULORI” de EVGHENI EVTUSHENKO
Umbra apare din contraste : o sursă de lumină se reflectă (umbreşte) diferenţiat în funcţie de calitatea suprafeţelor întâlnite ca obstacole : de la strălucirea oglinzii la corpul negru. De altfel, arată L. Blaga într-o metaforă sentenţioasă : „Cu două degete muiate în apa gurii poţi să stingi o lumânare. Închizând pleoapele, poţi stinge o rază de soare. Dar noapte nu se face. Căci noapte nici nu poate fi. Nici noaptea pământului , noaptea cea mai mare , nu e noapte , ci doar o umbră într-un univers de lumină”. Se poate întâmpla – şi etimologia tinde
s-o confirme – ca dubla determinare fundamentală a gândirii chinezeşti (yin – yang) să fi fost la început închipuită prin versantul umbros al unei văi , opus povârnişului însorit.
Analiza lui Jung califică drept umbră tot ceea ce subiectul refuză să recunoască sau să admită şi care, totuşi, i se impune mereu , direct sau indirect, de pildă trăsăturile de caracter inferioare sau alte tendinţe incompatibile. De altfel, pentru C.G.Jung umbra şi persona reprezintă cuvinte – cheie . Acestea sunt partea inferioară obscură a personalităţii şi respectiv aparenţa publică a individului, corelate, chiar puse în oglindă. Umbra este personalitatea ascunsă şi refulată adică aproape animalică ; pe când persona este sistemul de contact şi de adaptare la lume. Cu alte cuvinte , umbra reprezintă partea negativă a personalităţii , pe care subiectul este înclinat să o ascundă , iar persona reprezintă masca pe care Eul o adoptă în relaţiile sale sociale , ajungând chiar să se identifice cu aceasta când nu mai este sigur de Sine.
Organizatorii au promis un volum al Simpzionului”Para una historia cultural de la sombra „ţinut la Muzeul Thyssen - Bornemisza , din Madrid 16-17 Aprilie 2009 , dar va mai dura până îl vor edita . În aşteptare am spicuit aspecte din Programul oferit cu amabilitate de Dr.Ing.Andreas Wild .
Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti a contribuit cu o lucrare apărută prima în catalogul expoziţiei, care începe cu capitolul intitulat „La invencion de la pintura „ : este un tablou de Matias de Arteaga ( c. 1633-1703) intitulat „El origent de la pintura”, ulei pe pânză, 116 x 171 cm .Un tânăr desenează umbra altui tânăr pe un perete – În mod ciudat , modelul are astfel două umbre !
O poveste de H.C.Andersen , Umbra, descrie viaţa unui individ dominat de capriciile crunte ale Umbrei- echivalentul reflectării dublului său. Dublul poate să fie complementarul nostru, însă cel mai adesea reprezintă adversarul care ne invită la luptă .
Umbria este cuvânt umbric , vechi dialect
al triburilor din Italia Centrală .
(M.Vinereanu,Dicţionar Etimologic, 2008)
Sensuri ale umbrelor .
Consistenţele umbrei .
Cuvântul umbră are înţelesuri fizice , chiar geometrice (în desenul tehnic şi artistic), dar şi morale , valorice (a umbri pe cineva / a eclipsa sau a ţine sub obroc/ a reţine ). Montaigne scria că nu este raţional să creşti copilul sub pulpana părintească. Iar Brâncuşi l-a părăsit pe Rodin, unde a ucenicit o vreme , pentru că la umbra marilor copaci rămân doar puieţii. Se spune că cineva este fără pată sau umbră dacă e corect sau pur, desăvârşit. Nu este fair-play să acţionezi din umbră sau pe furiş , contând pe efectul surpriză.
A adumbri (din latină : adumbrare ) , ca verb tranzitiv înseamnă a face umbră, a umbri. Dar ca verb reflexiv înseamnă a se aşeza la umbră, a se adăposti.
În limba noastră , cuvântul „umbră” are numeroase şi variate înţelesuri . Vom aminti numai câteva . Astfel, înseamnă porţiune de spaţiu întunecoasă (mai răcoroasă ) unde nu ajung direct razele de lumină. Pentru Platon, cunoaşterea este umbra adevărului, cunoştinţele sunt copii imperfecte ale Ideilor , oamenii sunt ca prizonieri în peştera simţurilor... Alt înţeles pentru umbră este zonă de obscuritate sau pată întunecată. Umbra este implicată în reprezentarea mitului genezei picturii (din Pliniu cel Bătrân, XXXV, 43) ilustrat de Vasari în pictura murală a vilei sale din Florenţa , cu o modificare. Pliniu spune că o fată din Corint a trasat pe perete conturul iubitului care părăsea cetatea, în timp ce în fresca lui Vasari un bărbat tratează conturul propriei umbre (umbra echivala uneori cu oglinda). Alt exemplu , o lucrare de Andy Warhol, în care chipul lui văzut din faţă este îngust şi plasat la marginea imaginii pătrate , majoritatea spaţiului fiind ocupat de umbra sa care desenează profilul .
Inefabilitatea / fragilitatea şi evidenta „inutilitate” sunt prezentate în expresiile : a se teme şi de umbra sa (fricosul) sau a face umbră pământului degeaba (pierde – vară) . După cum credea Montaigne , ”Mormintele slujesc la păstrarea trupurilor, gloria la păstrarea numelui”. Umbra nu este neglijabilă , se arată în romanul „Minunata istorie a lui Peter Schlemihl” , scrisă în germană în 1814 de Adalbert von Chamisso . Un aristocrat francez fugind de Revoluţie îşi vinde umbra diavolului , şi este atât de handicapat social în absenţa umbrei, încât diavolul îi propune să-i dea umbra înapoi în schimbul sufletului.
În limba latină , pentru substantivul „umbră” există echivalentul umbra (ae), iar pentru umbrelă avem umbella (ae) sau umbracula(ae). Dar pentru verbul a umbri se foloseşte opacare, obumbrare sau umbra operire, iar pentru umbros există inumbratus ( -a-um) sau umbrosus, umbrifer (-a-um), totodată cu arborobus obiectus (-a).
După cum scria Nicolae Iorga : „Umbra cuiva o poţi atinge uşor, dar n-o poţi răni”. Grecii aduceau jertfele morţilor la ora amiezii , ora fără umbră .
Umbra este, pe de-o parte, ceea ce se opune luminii , iar pe de alta , însăşi imaginea lucrurilor trecătoare , ireale şi schimbătoare . Într-un mare număr de graiuri indiene din America de Sud , acelaşi cuvânt înseamnă umbră , imagine, suflet .
În italiană se spune ombra pentru umbră, iar pentru umbrelă se spune ombrello...
În spaniolă , pentru umbră se foloseşte sombra, de unde a derivat sombrero (pălărie).
În franceză , există ombre pentru întuneric , aparenţă, dar şi pretext, adăpost, protecţie. Figurat se foloseşte pentru fantomă. A derivat pe ombrelle adică umbrelă de soare.
În polonă se spune cien pentru umbră, iar la umbrelă se spune parasolka. Pentru a umbri se foloseşte cuvântul ocieniac sau zaciemniac.
În greceşte există pentru umbră cuvântul „skia” (sigma, kappa, iota, alfa).
În germană pentru umbră există schatten, iar a umbri se spune beschatten sau verdunkeln (a camufla) . Lucian Blaga previne asupra posibilităţii de multiplicare indefinită a semnificaţiilor pentru termeni , care nu sunt decât acoperământ pentru gânduri , sentimente , păreri : „Ce e sub veşmânt e încă tot veşmânt „. (Povestea aforismelor , 2004, p.16)
În limba engleză , există shade (umbră plăcută, răcoritoare) , dar şi pentru urmă , nuanţă. Apoi shadow (umbra cuiva) sau alteori, fantomă. Există dark (ness) pentru întuneric , apoi gloom şi night (noapte). Înrudit, jail/ gaol este pentru închisoare.
Iată opinia lui Nicolae Iorga : „ Cei mai mulţi dişmani văd în tine o umbră strâmbă şi se luptă cu dânsa”. Parcă s-a inspirat de la impresionişti. Amintim de umbra colorată a impresioniştilor , de umbra aruncată de obiecte absente din tablouri şi de umbra incorectă după legile perspectivei , într-un efort de a sugera spontaneitatea şi mişcarea . Coţofana pe gard are coada la dreapta, iar umbra o are la stânga sau trei picioare ale unui scaun au umbre în aceeaşi direcţie , în timp ce al patrulea nu.
Într-adevăr, se poate spune cu îndreptăţire că numai „limbajul ne redă realitatea. Restul este reprezentare mută sau inarticulată. În acest fel, logica acţionează asupra esteticii , conceptul asupra expresiei sau asupra vorbirii, dar nu asupra percepţiei brute” (Titus Mocanu, articolul M.de Unamuno în Dicţionar de estetică generală, 1972 , Ed. pol. )
Ambra este o substanţă ceroasă, brună-cenuşie , cu miros de mosc, formată în intestin de caşalot şi folosită în parfumerie. Se mai numeşte chihlimbar cenuşiu spre deosebire de chihlimbarul (succin) care e denumit ambră galbenă (ca mierea sau ceara de albine). Aceasta din urmă este o răşină fosilă din lemnul de pin , poate fi şi brun – roşu sau verde negru , se foloseşte în diverse podoabe.
Numesc consistenţe , pentru a evidenţia faptul că umbra nu este total evanescentă, acele coincidenţe sau ecouri, simple interacţiuni sau efecte ale fenomenelor de limbă , gândire sau cultură.
Orice umbră este o „realitate” derivată sau secundă, fiind fără autonomie săi întrucâtva dependentă, chiar dublu dependentă (de umbrit şi de umbritor). Aşa cum soarele , când este acoperit de nori, slăbeşte în puterea de a produce umbre , tot astfel umbra se retrage dacă obiectele ce o provoacă (obstacole) sunt înlăturate din lumina soarelui. La fel cum într-un Hai-ku clasic ni se arată cum : „Seara,
norii odihnesc gâtul
la privitul lunii” .
Poezia apare din felul aparte cum se luminează şi îşi dau umbre oamenii, chiar umbre în culori. Iată cum vede lucrurile însuşi poetul.
Mândru chipul tău
a apărut prima oară
în mototolita mea viaţă,aşa
am înţeles cât eram de sărac.
Apoi, cu încetul,lumina
lui specială purtată pe
arbori, pe râuri,pe mare
a însemnat debutul vieţii în culori,
despre care încă nu ştiam nimic .
Şi sunt speriat, mi-e teamă
că răsăritul se va sfârşi,
că minunile,
lacrimile şi bucuria se
vor sfârşi.
Teama mea –iubirea mea-
O hrănesc pe cea de nehrănit ,
Teama mă învăluie .
Ştiu că minutele acestea sunt scurte
şi că toate culorile din ochii mei vor dispărea
când chipul tău va apune.
„CULORI” de EVGHENI EVTUSHENKO
Umbra apare din contraste : o sursă de lumină se reflectă (umbreşte) diferenţiat în funcţie de calitatea suprafeţelor întâlnite ca obstacole : de la strălucirea oglinzii la corpul negru. De altfel, arată L. Blaga într-o metaforă sentenţioasă : „Cu două degete muiate în apa gurii poţi să stingi o lumânare. Închizând pleoapele, poţi stinge o rază de soare. Dar noapte nu se face. Căci noapte nici nu poate fi. Nici noaptea pământului , noaptea cea mai mare , nu e noapte , ci doar o umbră într-un univers de lumină”. Se poate întâmpla – şi etimologia tinde
s-o confirme – ca dubla determinare fundamentală a gândirii chinezeşti (yin – yang) să fi fost la început închipuită prin versantul umbros al unei văi , opus povârnişului însorit.
Analiza lui Jung califică drept umbră tot ceea ce subiectul refuză să recunoască sau să admită şi care, totuşi, i se impune mereu , direct sau indirect, de pildă trăsăturile de caracter inferioare sau alte tendinţe incompatibile. De altfel, pentru C.G.Jung umbra şi persona reprezintă cuvinte – cheie . Acestea sunt partea inferioară obscură a personalităţii şi respectiv aparenţa publică a individului, corelate, chiar puse în oglindă. Umbra este personalitatea ascunsă şi refulată adică aproape animalică ; pe când persona este sistemul de contact şi de adaptare la lume. Cu alte cuvinte , umbra reprezintă partea negativă a personalităţii , pe care subiectul este înclinat să o ascundă , iar persona reprezintă masca pe care Eul o adoptă în relaţiile sale sociale , ajungând chiar să se identifice cu aceasta când nu mai este sigur de Sine.
Organizatorii au promis un volum al Simpzionului”Para una historia cultural de la sombra „ţinut la Muzeul Thyssen - Bornemisza , din Madrid 16-17 Aprilie 2009 , dar va mai dura până îl vor edita . În aşteptare am spicuit aspecte din Programul oferit cu amabilitate de Dr.Ing.Andreas Wild .
Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti a contribuit cu o lucrare apărută prima în catalogul expoziţiei, care începe cu capitolul intitulat „La invencion de la pintura „ : este un tablou de Matias de Arteaga ( c. 1633-1703) intitulat „El origent de la pintura”, ulei pe pânză, 116 x 171 cm .Un tânăr desenează umbra altui tânăr pe un perete – În mod ciudat , modelul are astfel două umbre !
O poveste de H.C.Andersen , Umbra, descrie viaţa unui individ dominat de capriciile crunte ale Umbrei- echivalentul reflectării dublului său. Dublul poate să fie complementarul nostru, însă cel mai adesea reprezintă adversarul care ne invită la luptă .
Etichete:
Web
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Pareri:
Trimiteți un comentariu