miercuri, 14 aprilie 2010

Muzica : Bon Jovi -It's my life



Jon Bon Jovi, născut John Francis Bongiovi Jr., (n. 2 martie 1962 la Perth Amboy, New Jersey) este un actor, cântăreţ, chitarist şi compozitor american, lider şi vocalist al formaţiei Bon Jovi.

A fost ales de revista People (SUA) între primii 50 cei mai frumoşi oameni din lume în 1996, iar în noiembrie 2000 aceeaşi revistă l-a desemnat cel mai sexy star rock.
A fost audiat pentru rolul lui Ashe din The Crow: City of Angels (1996), dar a pierdut în favoarea actorului francez Vincent Perez.
Are patru copii cu Dorothea Hurley: Rose (b. 1993), Jesse James Louis (b. 1995), Jacob Hurley (b. 2002) şi Romeo Jon (b. 2004).

Cântecul `August 7` de pe albumul său solo `Destination Anywhere` a fost dedicat fiicei prietenului şi managerului său Paul Korzilius, care a murit la vârsta de 6 ani pe data de 7 august 1996, în circumstanţe misterioase.

Îi place să se uite la filme, să conducă, să doarmă, să mănânce de la fast-food, să meargă la sală, să joace fotbal şi, de asemenea, să petreacă timp cu familia şi să se joace cu câinele său Copper.

Îi place să poarte blugi şi cămăşi.

Are ochii sensibili la lumina soarelui şi la fumul de ţigară, din acest motiv purtând mereu ochelari de soare. Primăvara are mereu alergii şi febră ridicată.

A început să fumeze în 1994 în timpul filmărilor pentru `Moonlight and Valentino`. S-a lăsat o vreme, pentru a fuma din nou după turneul din 1996 din simplul motiv că îi place să fumeze. Mama sa este Carol Sharkey, unul dintre primii iepuraşi Playboy.

Acţionar majoritar al Philadelphia Soul (echipa care joacă în Arena Football League). Trupa sa `Bon Jovi` a devenit cunoscută după ce a câştigat un concurs organizat de un post de radio din New York, la începutul anilor `80. Cântecul câştigător a fost `Runaway`. Albumul `Have a Nice Day` a ajuns pe locul I în Australia, Olanda, Austria, Germania şi Canada după doar o săptămână de la lansare.

0 Pareri:

About Me

Fotografia mea
Coffee
Life sucks, sometimes! Hopefully not today!
Vizualizați profilul meu complet

Etichete

Muzica (32) Zi de zi (26) Web (21) Stiai ca ...? (14) funny (13) 5 Poze (12) Poezie (11) True (11) fun (11) nice (11) sfat (11) Un cuvant (10) Prieten (9) iubire (9) Intrebare cu sau fara raspuns . (8) gand (8) Jocuri (6) trist (5) Filme (4) Leapsa (4) Viata de Pusuka (4) Vis (4) adevar (4) dulce (4) Graba (3) cafea (3) pace (3) ratacit (3) ratiune (3) soare (3) toleranta (3) Dependenta (2) Must do (2) Photo4Cofee (2) Tacere (2) arials (2) blestem (2) dorinta (2) fericit (2) frumosul (2) invatatura (2) liniste (2) marunt (2) pacaleala (2) playboy (2) tara mea (2) verde (2) zapada (2) .poze (1) 2011 (1) 38 de minute (1) A murit fata cu parul de foc (1) Ain't No Rest For The Wicked (1) Aroganti (1) Bucuresti (1) Cauza (1) Cea mai frumoasa zi (1) Conflict (1) Cuvantul (1) DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZ (1) De la o tuta (1) Durerea (1) ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE (1) Editors (1) Era (1) Erou (1) Evenimente (1) Franz Ferdinand (1) GURA (1) Ganduri de iubire (1) Imbratisare (1) Land of Choice (1) Micul Paris (1) Mirosuri (1) My Baby (1) Nichita Stanescu (1) Nu conteaza (1) Pasiune sau figuri (1) Pisica (1) Psycho (1) Rasarit (1) Replici (1) Romania (1) Romanu si concediu (1) Rusty (1) Simt (1) System of a Down (1) Tattoo (1) Technology (1) Unde? (1) Vedeta (1) Vorba (1) Walk Away (1) Web: Fun (1) Whitesnake - Give Me All Your Love (1) Zi de zi : PICTURE THE SONG PHOTO CONTEST :D (1) basinoase (1) cer (1) ciocolata (1) color (1) creat (1) credinta (1) fals (1) happy (1) iertare (1) indicatoare (1) kynky (1) lupta (1) melc (1) munte (1) noroc (1) not funny (1) placere (1) primavara (1) prostie (1) putere (1) salut (1) sarut (1) speranta (1) superhero (1) tuta (1) vin (1) web: Fun Rodney Carrington Show Them To Me (1)